Istoric

FRPMA este rezultatul initiativei cluburilor de pescuit la musca artificiala care au dorit o schimbare in bine a fenomenului in general, in care muscarii sa fie organizati si sa-si determine activitatile conform propriilor prioritati si necesitati.

La initiativa Clubului Muscaricilor din Timisoara cu ocazia organizarii evenimentului de la Zetea din octombrie 2010 avut loc prima intilnire a cluburilor de fly din Romania, cu scopul de a intreprinde ceva impreuna. Asa incepe istoria noastra…

 

 Intilnirea de la Zetea  octombrie 2010

8 cluburi infiintate si 2 cluburi in curs de infiintare au fost prezente la discutiiile preliminare de la Zetea: Abrevis, Aqua Translivae, Clubul Muscarilor Baia de Aries, Carpatica, Fly Fishing Club Sibiu, Musca 13, Clubul Muscaricilor Timisoara, Fly Fishing Club Extreme, Club Bihor, Cozma Fishing Club.

Intilnirea de la Zetea – Subcetate, a fost un eveniment amplu ce a inclus: Open Zetea cu 30 de participanti, concurs in care Laurentiu Macauan a prins un pastrav de 48 cm; Loop Casting Demo and Workshop sustinut de Thomas Bergrren (Loop Pro Staff, CI DHCI MCI), Veljko Andric (CI) si Gabirele di Florio (CI); Prima intilnire a Cluburilor de fly din Romania; Intilnirea cu conducerea Romsilva, si alte evenimente conexe.

Organizatori: Marius Giurca, Laurentiu Toader si Clubul Muscaricilor Timisoara prin Titus Nicoara si Tudor Vreme.
Acest eveniment este inceputul constituirii Federatiei noastre, este momentul din care activitatea competitonala a cluburilor partenere se va continua intr-o noua forma, la un alt nivel.
Cu aceasta ocazie a fost acordat titlul de membru de onoare a Clubului Muscariclor din Timisoara lui Bogdan Vasilescu ca recunoastere pentru intreaga sa activitate de organizare a competitilor nationale si sprijinul  acordat FF-ului in general.
Prima intilnire nationala a cluburilor a avut rolul de a consimti asocierea cluburilor, a stabilit scopul acestei asocieri si a stabilit un calendar de infiintare cu comisii de lucru pentru propunerea unui statut si a regulamentului de competitii.
Obiectivele federatiei: – Organizarea de competitii – Gestionarea si ingrijirea apelor – Promovarea de proiecte legislative – Atragerea de fonduri – Realizarea de parteneriate cu institutii – Atragerea de noi membrii

19 reprezentanti ai cluburilor au semnat procesul verbal al intalnirii din 15.10.2010 – Zetea, s-a lansat berea Caster a Muscaricilor si… a fost intr-un ceas bun!

Intilnirea de la Poana Neamtului – Sibiu, martie 2011

8 cluburi au fost prezente la intalnirea de infiintare de la Sibiu: Abrevis, Aqua Translivae, CM Baia de Aries, Carpatica, FF Club Sibiu, Musca 13, Muscaricii Timisoara, FFC Extreme .
Intalnirea de la Sibiu, de pe valea Avrigului, a fost foarte productiva, s-a stabilit varianta finala a statutului, regulamentul de competitii si s-au facut alegerile pentru prima echipa de lucru:
Consiliul director: presedinte Marius Neamt, vicepresedinte Mihai Gheorghe, vicepresedinte competitii Nagy Zoltan, trezorier Titus Nicoara si secretar Mihai Vasilescu.
S-au format 2 comisii de lucru, una tehnica formata din: Gabriele di Florio, Octavian Voinea, Tudor Vreme si Octavian Ardac ce va fi condusa de vicepresdinte Mihai Gheorghe, si comisia de competitii formata din: Florin Ghimisliu, Adrian Vlasiu, George Pamp si Florin Fulea condusa de vicepresedintele competitii Nagy Zoltan.

Cele 8 cluburi anuntate au fost prezente cu reprezentanti si simbata la prinz am inceput lucrurul pe proiectul de statut. Aqua, Abrevis, Baia de Aries, Carpatica, FF Club Sibiu, FF Extreme, Musca 13 si Muscaricii sunt membrii fondatori ai FRPMA.
Discutiile au fost marcate de seriozitate in lucru si solutia finala de infiintare ne garanteaza un bun inceput.
- S-a hotarit de majoritate ca denumirea sa fie schimbata in Federatia Romana de Pescuit la Musca Artificiala, in locul FRFF
- S-a discutat mult pe statut si in general a fost destul de bine pus la punct, cu grija pentru formularile care ne pot aduce probleme in contextul federatiilor sportive infintate sau in curs de infiintare,
- S-a avut o pozitie comuna privind problema incompatibilitatilor posibile a celor din Consiliul Director, fiind acceptata ideea ca nu poti fi in conducerea acestei federatii daca esti in foruri de conducere in organizatii similare.
- S-a aprobat statutul si s-au semnat actele de infiintare – S-a aprobat regulamentul de competitii pentru 2011 si grila de concursuri propusa
- S-a stabilit deschiderea unui canal de comunicare online pentru echipele de lucru, comisii si consiliu director printr-un forum si site.  

 

Iunie 2013 federatia este legal constituita

Dupa un recurs provocat de refuzul initial, motivat prin incadrarea juridica in alte legi decat cea a pescuitului.

Structura de start este cu 5 membrii fondatori: Aqua Transilvae Club, Baia de Aries, Carpatica, FF Extreme si Muscaricii.

Primul Consiliul Director este format din:
- Marius Neamt – presedinte (Aqua)
- Zoltan Nagy – vicepresedinte competitii (FFC Extreme)
- Tudor Vreme – vicepresedinte tehnic (Muscarici)
- Titus Nicoara – trezorier (Muscarici)
- Mihai Vasilescu – secretar (Aqua)

Noiembrie 2014 Adunarea Generala de la Baia de Aries

In urma unui an greu, cu multe probleme s-a hotarit o schimbare a presedintelui si secretarului in vederea reorganizarii activitatii federatiei, astfel Octavian Ardac a devenit noul presedinte, iar Beatrice Ardac adevenit secretar.
Clubul Aqua a fost suspendat pentru un an, timp in care federatia astepta o schimbare de atitudine fata de aceasta.

In perioada imediat urmatoare, Clubul Musca 13 din Sibiu si Fly Fishing Club Sibiu au devenit membrii FRPMA la invitatia acesteia.